„Omul cu pălărie”, așa cum a fost poreclit Mohamed Abrini, unul dintre teroriștii care au plănuit atentatele de pe aeroportul din Bruxelles, dar și pe cele din noiembrie 2015 de la Paris, a dezvăluit autorităților belgiene că Euro 2016 este ținta majoră a grupării teroriste ISIS.
Declarația lui Abrini vine la cinci luni de la atentatele de la Paris, în urma cărora au fost ucise 130 de persoane. Atunci, teroriștii au încercat să atace și Stade de France, arena pe care era în plină desfășurare amicalul Franța-Germania.
Cotidianul The Mirror trage un semnal de alarmă și scrie că la Euro 2016 vor fi prezenți în număr mare fani din Anglia, Țara Galilor sau Irlanda. Euro 2016 începe pe 10 iunie, cu meciul Franța-România, partidă care va avea loc pe arena Stade de France.
Peste 162 de persoane și-au pierdut viața într-un interval de doar 5 luni, în atentatele de la Paris și Bruxelles, ambele revendicate de către gruparea teroristă ISIS.